Primăria Sectorului 6 a dezvăluit că aproape jumătate dintre cele 67 de unități de învățământ din sector sunt fie în proces de reabilitare, fie sunt planificate pentru a intra în proces de reabilitare, în timp ce altele sunt fie construite de la zero, fie sunt gata să primească elevii în bănci. Lucrările la aceste școli și grădinițe au fost finanțate în mare parte din fonduri europene și PNRR și au o valoare totală de aproximativ 400 de milioane de lei.
Clădirile școlare vor beneficia de modernizări care le vor transforma în clădiri „verzi”, echipate cu panouri fotovoltaice, eficiente energetic și cu senzori pentru măsurarea calității aerului. Acestea vor fi dotate cu mobilier modern și de calitate, oferind un mediu propice pentru educație și dezvoltare.
În prezent, 13 unități de învățământ se află în proces de reabilitare, iar lucrările au o valoare totală care depășește 135 de milioane de lei, finanțate din fonduri europene. De asemenea, PNRR a alocat 82 de milioane de lei pentru dotarea și echiparea cu mobilier nou a tuturor școlilor și grădinițelor din Sectorul 6.
Iată lista unităților de învățământ aflate în reabilitare, cele al căror lucrări au fost finalizate și cele care au fost construite de la zero:
Lucrări de reabilitare în desfășurare:
Grădinița Nr. 208 (reabilitare și consolidare).
Grădinița Nr. 230 (reabilitare și consolidare).
Grădinița Nr. 274 (reabilitare).
Grădinița „Paradisul Piticilor”.
Școala Gimnazială Nr. 117 și Grădinița Nr. 170.
Școala Gimnazială Nr. 309.
Școala Gimnazială „Sf. Calinic de la Cernica”.
Școala Profesională Specială pentru Deficienți de Auz „Sfânta Maria”.
Școala Gimnazială Specială „Constantin Păunescu”.
Liceul Tehnologic „Petru Poni”.
Colegiul Tehnic „Petru Maior”.
Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”.
Lucrări de reabilitare finalizate:
Școala Gimnazială Nr. 59.
Școala Gimnazială „Sfinții Constantin și Elena”.
Școala Gimnazială Nr. 197.
Școala Gimnazială „Sfântul Andrei”.
Școala Gimnazială „Adrian Păunescu”.
Colegiul Economic „Costin C. Kirițescu”.
Construcții realizate de la zero:
Creșa „Îngerașii”.
Corpul de grădiniță Nr. 274 (finalizat și dat în folosință).
Grădinița în incinta Școlii Gimnaziale „Sf. Constantin și Elena”.
Grădinița ANL Brâncuși.
After-school Școala Gimnazială Nr. 156.
After-school Școala Gimnazială „Orizont”.
After-school Școala Gimnazială Nr. 197.
After-school Școala Gimnazială „Sfântul Andrei” (finalizat și recepționat).
În plus, lucrările de reabilitare și modernizare a zonelor de joacă din curțile a 24 de grădinițe au fost finalizate, iar investiția a totalizat aproape 16 milioane de lei.