Este adevărat că vorbitorii preferă să scurteze fraza (avem și în istorie cu ”scurtarea infinitivului”), pentru ușurința verbală, pentru conservarea resurselor, alegând economia verbală (folosirea termenilor ușori). Este teoria minimului efort, de aceea câștigă cuvinte care, chiar dacă înseamnă altceva, sunt folosite pentru puterea lor de a spune mesajul cât mai repede și eficient.
Într-un text, Ioana Pârvulescu propune preluarea cuvântului „locație” și în alte contexte decât cele de uz curent, ca: „Ionescu este un om la locația lui”. Sau, dacă relatăm o schimbare din timpul meciului „Cociș a intrat în locația lui Dică”. Sau, dacă vrem să ne interesăm de proveniența cuiva: „De unde ești tu de locație?”, „Pe locație repaus”; „A pune pe cineva la locația lui”; sau, când plecăm: „A o lua din locație”.
Legat de „ca și”, unii vorbitor vor să evite ”cacofonia” printr-o cacofonie (”ca și”). Cacofonia nu este o eroare gramaticală sau lexicală, ci o chestiune de eufonie stilistică. Percepția sa negativă s-a amplificat recent în limba română, generând un „folclor lingvistic”. Utilizarea frecventă a construcției „ca și” pentru a evita cacofonii în contexte non-comparative este adesea inadecvată și poate constitui o abatere mai serioasă. Anumite secvențe cacofonice sunt inerente structurii limbii (ex. la mai mult ca perfectul românesc- merseserăm -este o cacofonie într-un anumit sens.) și nu justifică alterarea normelor gramaticale. Evitarea cacofoniei printr-o cacofonie („Lucrez ca si judecător”) face să sune si mai urât.
