Craioveanu.roCraioveanu.ro
  • Din Judet
  • Administratie
  • Actualitate
  • Politic
  • Social
  • Externe
Reading: Ludovic Orban, către preşedinte: Nu aşteptaţi consens de la coaliţie, desemnaţi un candidat la conducerea SRI
Share
Aa
Craioveanu.roCraioveanu.ro
Aa
  • Din Judet
  • Administratie
  • Actualitate
  • Politic
  • Social
  • Externe
Caută Articol...
  • Din Judet
  • Administratie
  • Actualitate
  • Politic
  • Social
  • Externe
Follow US
© 2023 Craioveanu.ro
Craioveanu.ro > articole > Politic > Ludovic Orban, către preşedinte: Nu aşteptaţi consens de la coaliţie, desemnaţi un candidat la conducerea SRI
Politic

Ludovic Orban, către preşedinte: Nu aşteptaţi consens de la coaliţie, desemnaţi un candidat la conducerea SRI

Redactia Craioveanu
Last updated: 2026/02/08 at 3:00 AM
Redactia Craioveanu
Share
4 Min Read
SHARE

Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, consideră că este “scandalos” că de doi ani şi jumătate SRI funcţionează fără o conducere legitimă, transmiţându-i preşedintelui Nicuşor Dan să nu mai ezite, să nu mai aştepte un consens în coaliţie şi să desemneze un candidat pe care să îl propună Parlamentului.

Ludovic Orban, apreciază că răspunderea este strict a preşedintelui, care nu îşi exercită atribuţiile constituţionale şi legale dacă nu desemnează pe nimeni pentru această funcţie.

“De doi ani şi jumătate SRI funcţionează în afara legii. Din 3 iulie 2023, data la care a demisionat Eduard Helwig, SRI nu are director numit în conformitate cu prevederile legii şi este condus de un prim-adjunct numit de Iohannis în 2017. Într-o perioadă în care ameninţările la adresa siguranţei naţionale s-au diversificat şi s-au amplificat, este scandalos faptul că principalul serviciu de informaţii, care trebuie să vegheze la siguranţa noastră naţională, este păstrat descăpăţânat, fără o conducere legitimă care să asigure funcţionarea sa la deplină capacitate şi în conformitate cu noile priorităţi izvorâte din evoluţiile semnificative din ultima vreme”, a scris Orban vineri pe Facebook.

Potrivit acestuia, faptul că Iohannis, aflat la final de mandat şi “decuplat complet de responsabilităţile funcţiei prezidenţiale”, nu a desemnat un nou director, conform prevederilor legale, “nu a fost o surpriză prea mare”.

Ludovic Orban, a adăugat că nici pentru preşedintele Nicuşor Dan numirea unui nou director nu a fost o prioritate.

“Numai că între timp am avut alegeri prezidenţiale şi din data de 26 mai 2025 România are un nou preşedinte. Din păcate, trebuie să constat că nici pentru Nicuşor Dan nu a reprezentat o prioritate desemnarea unui nou director al SRI. Altfel nu se poate explica de ce în 8 luni nu a formulat nicio propunere pentru această funcţie. Ştiu că veleităţile din năbădăioasa coaliţie îngreunează discuţiile pe acest subiect. Dar acest argument nu cred că mai poate fi luat în seamă”, a susţinut el.

Liderul Forţa Dreptei i-a transmis preşedintelui să desemneze un candidat pentru conducerea SRI fără să aştepte un consens de la coaliţie.

“Îi atrag atenţia domnului preşedinte că una este să desemneze un candidat care să fie respins de parlament, alta este să nu desemneze pe nimeni. În primul caz, răspunderea îi aparţine partidului sau partidelor care refuză să voteze o propunere a preşedintelui. În a doua situaţie, răspunderea este strict a preşedintelui, care nu îşi exercită atribuţiile constituţionale şi legale. România are nevoie de un SRI condus legal, condus de o echipă nouă, în care preşedintele ales să aibă încredere şi care să aplice strategia noii echipe de la Cotroceni. Nu mai ezitaţi, domnule preşedinte! Nu mai aşteptaţi un consens de la coaliţie! Desemnaţi un candidat serios, bine pregătit, de o moralitate în afara oricărei îndoieli, ataşat valorilor democratice şi apartenenţei noastre la spaţiul euro-atlantic şi mergeţi cu propunerea în Parlament!”, a mai scris Ludovic Orban, potrivit Agerpres.

Citeste si...

Marius Oprescu: „Premierul Ilie Bolojan confundă rigoarea fiscală cu indiferența socială”

Orban avertizează asupra unei lovituri grave pentru țara noastră: PSD, un sabotor care ”dinamitează” drumul pe care România poate merge înainte

Ludovic Orban îi ia apărarea lui Ilie Bolojan: Opoziția din PNL este inexplicabilă logic

Ponta critică Guvernul Bolojan: România este în prima linie a crizei

Trei măsuri aprobate de PSD în ședința de la Vila Lac. Mesaj pentru premierul Ilie Bolojan

Redactia Craioveanu februarie 8, 2026 februarie 8, 2026
Distribuie articol...
Facebook Twitter Copy Link Print
Stiri de ultima ora.

…

Craioveanu.roCraioveanu.ro
© 2023 Craioveanu.ro
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?