Felul în care PSD a ales să deschidă această criză poate produce un efect politic exact opus celui urmărit. În loc să închidă problema Ilie Bolojan, PSD riscă să îi ofere șansa relegitimării politice, transformându-l într-un viitor contracandidat redutabil, scrie George Jiglău, lector la Departamentul de Științe Politice din cadrul UBB Cluj, într-un articol de opinie publicat azi de HotNews.
Până acum câteva zile, Bolojan se afla într-o fază clară de erodare. După aproape zece luni de guvernare, cu măsuri nepopulare și cu costuri sociale și politice consistente, el pierduse o parte importantă din capitalul de simpatie cu care intrase la Palatul Victoria.
Acum, prin faptul că devine ținta directă a PSD, el poate recupera tocmai tipul de legitimitate pe care îl pierdea: aceea a politicianului atacat de partidul care concentrează, de ani buni, cea mai mare rezervă de antipatie din societatea românească.
„Nu întâmplător PSD nu a mai câștigat din 2000 un tur 2 al alegerilor prezidențiale”
Ca să înțelegem de ce PSD îi poate face lui Bolojan un serviciu politic, să ne amintim pe scurt traseul lui fulminant la vârful statului. Sprijinit pe un brand politic acumulat în timp, încă din perioada în care Bolojan era perceput drept administratorul eficient de la Oradea, în mai puțin de șapte luni începute cu dezastrul Ciucă de la alegerile prezidențiale din 24 noiembrie 2024, Bolojan a preluat conducerea PNL, președinția Senatului, interimatul de la Cotroceni și șefia Guvernului. Toate acestea într-un context social, economic, politic extrem de tensionat
Acest traseu a fost însoțit de o așteptare foarte puternică: aceea că va aduce ordine, seriozitate și capacitate de execuție într-un centru al puterii perceput de ani de zile ca improvizat, clientelar, inert, incompetent. Ilie Bolojan a fost învestit simbolic cu foarte mult înainte să fie învestit politic.
Guvernarea a lucrat însă împotriva acestei imagini. Pachetul de ajustări fiscale și bugetare, tensiunile sociale și atmosfera de austeritate au început să îl transforme, în percepția publică, din administratorul care pune ordine în politicianul care taie, impune și explică tehnic de ce societatea trebuie să suporte costurile.
În barometrul INSCOP realizat la final de mai 2025, Ilie Bolojan se bucura de 42,2% încredere. În barometrul INSCOP din martie 2026, el coborâse la 25,1%. Bolojan a intrat foarte sus în percepția publică și a coborât vizibil după lunile de guvernare austeră.
Exact aici apare eroarea strategică, pe termen lung, a PSD. PSD rămâne un partid mare, cu resurse, structuri și capacitate de a câștiga alegeri parlamentare (rămâne de văzut dacă 2028 nu va semnala o schimbare de șablon).
În momentele puternic personalizate, mai ales în alegerile prezidențiale, el activează însă foarte des reflexul de respingere. Nu întâmplător, PSD nu a mai câștigat un tur 2 al alegerilor prezidențiale din 2000. A pierdut tururile 2 din 2004, 2009, 2014, 2019, iar în 2024 și 2025 candidații PSD au ieșit pe locul 3.
În contexte puternic personalizate, la adresa candidatului sau liderului PSD se manifestă întreaga antipatie acumulată în timp. Iar când PSD încearcă să arate la rândul său cu degetul spre un adversar politic puternic personalizat, precum Traian Băsescu cu ocazia referendumurilor pentru suspendare, există mereu riscul să producă simpatie pentru cel atacat. În cazul de față, capitalul de antipatie față de PSD se poate transfera către Ilie Bolojan sub forma unui nou capital de simpatie pentru acesta.
„Bolojan nu e Băsescu”
În acest punct apare comparația care va fi, cel mai probabil, exploatată intens împotriva lui Bolojan pe termen lung: aceea cu Traian Băsescu. Linia de atac este ușor de anticipat. Bolojan va fi prezentat drept un campion al austerității, un lider care concentrează decizia și care cere sacrificii fără să accepte prea multe corecții din jur, la fel ca Băsescu când era președinte. Există, desigur, un teren real pentru această comparație. Adversarii lui Bolojan vor găsi motive să-l așeze în același tipar: liderul cu ego puternic care cere costuri sociale mari în numele stabilizării economice.
Comparația devine însă insuficientă dacă este dusă prea departe. Traian Băsescu nu s-a erodat politic numai din cauza austerității. Erodarea lui a fost amplificată de un întreg peisaj de controverse personale. Elena Udrea a devenit una dintre figurile simbolice ale acelui cerc de putere, mai întâi la Cotroceni, apoi în Guvern, iar prezența ei a alimentat multă vreme percepția unei proximități personale și politice excesive.
Candidatura Elenei Băsescu la europarlamentarele din 2009 a fost, la rândul ei, citită public ca expresia unei folosiri a influenței prezidențiale în beneficiul familiei. Scandalurile care l-au vizat ulterior pe fratele fostului președinte, Mircea Băsescu, condamnat definitiv pentru trafic de influență, au consolidat această asociere între exercitarea puterii și problemele de integritate din proximitatea familială a președintelui.
Ilie Bolojan nu are parte de asemenea pete de imagine. Vulnerabilitatea lui principală este, până în acest moment, doar una politică: măsurile dure, stilul rigid, disponibilitatea redusă pentru negociere largă, impresia că vede guvernarea mai curând ca exercițiu de corecție decât ca exercițiu de reprezentare.
Aceste lucruri îi pot aduce antipatie și îi pot limita atractivitatea electorală. Dar ele nu compun, cel puțin deocamdată, tipul de uzură care l-a dărâmat pe Traian Băsescu. Din acest motiv, Bolojan poate pierde simpatie fără să-și piardă complet credibilitatea. Și, din același motiv, el poate rămâne un personaj redutabil pe termen mai lung chiar dacă va continua să fie contestat pentru politicile sale dure.
„Dan-Bolojan sau Dan vs. Bolojan?”
Scenariile de viitor nu îl pot neglija pe Nicușor Dan. El și-a început mandatul de președinte într-un parteneriat foarte vizibil cu Bolojan. Victoria sa din mai 2025 a fost citită ca o eliberare de scenariul unui președinte extremist, într-un context dominat de teama față de George Simion și de ceea ce reprezentase deja episodul Georgescu. Tandemul Nicușor Dan – Ilie Bolojan a funcționat atunci aproape natural: președintele nou ales, legitimat de un val de ușurare civică și pro-europeană, și premierul în care se concentra așteptarea de ordine administrativă și reformă. Desemnarea lui Bolojan ca premier a fost expresia politică cea mai clară a acestui început de mandat.
Numai că și capitalul lui Nicușor Dan s-a mai diluat între timp. Nu vorbim despre o prăbușire, ci despre o fisură vizibilă. Ea a apărut mai ales în ultimele săptămâni, odată cu reacțiile la numirile de la vârful parchetelor. Presa a consemnat criticile venite din societatea civilă și din partide, inclusiv dinspre USR, iar președintele însuși a admis public, într-un interviu recent, că a fost criticat de susținători și lăudat de PSD pentru aceste decizii.
În paralel, Nicușor Dan a continuat să insiste pe ideea că partidele pro-occidentale sunt „condamnate să guverneze împreună”, revendicând un rol de mediator și evitând o delimitare clară în conflictul dintre PSD și Bolojan. Politic, această poziție este inteligibilă. Electoral, ea poate deveni costisitoare dacă începe să fie percepută ca o apropiere de PSD și ca o răcire a relației cu Bolojan.
De aici rezultă primul scenariu important. Dacă Nicușor Dan ajunge să fie perceput ca apropiindu-se tot mai mult de PSD și disociindu-se de Bolojan, atunci își creează singur o problemă pentru ciclul politic următor. Bolojan poate deveni, treptat, alternativa naturală pentru acea parte a societății care respinge PSD, nu vrea să vadă AUR sau alte figuri radicale în poziții-cheie, dar începe să acumuleze dezamăgire față de actualul președinte. Într-un asemenea scenariu, Nicușor Dan și-ar putea asigura un contracandidat foarte serios pentru 2030, mai ales dacă alegerile locale și parlamentare din 2028 vor confirma că există loc pentru o nouă reașezare partidelor.
Există însă și un al doilea scenariu, acela al parteneriatului Dan-Bolojan pe termen lung. Nicușor Dan poate să înțeleagă rapid riscul reprezentat de Bolojan și să încerce să salveze relația politică cu acesta. În acest scenariu, parteneriatul dintre un Nicușor Dan care rămâne președinte și un Bolojan care poate deveni, la nevoie, principala figură a unei opoziții anti-PSD și anti-extremiste ar putea sta la baza unui pol politic foarte puternic pentru 2028 și 2030. Competiția majoră s-ar muta atunci între acest pol și celelalte două blocuri mari: PSD, pe de o parte, și radicalismul de tip AUR, pe de alta – cele doua având culoare electorale care se suprapun într-o măsură care oferă mai mult spațiu unui pol politic Dan-Bolojan.
Dar ce partid(e) ar putea sta în spatele lor? În această ecuație, PNL este o variabilă importantă și foarte puțin sigură. Până acum, partidul și-a reafirmat public susținerea pentru Bolojan. Dar PNL are și un istoric de sacrificare rapidă a propriilor lideri în momente de criză, episoadele Orban și Câțu fiind cele mai recente.
Din acest motiv, nu poate fi exclus scenariul în care Bolojan rămâne o vreme în fruntea partidului și a guvernului, după care este împins la margine de o tabără mai favorabilă reluării colaborării cu PSD într-o altă formulă, despre care s-a tot vorbit în ultimele luni. Dacă PNL merge din nou pe această logică, riscul este să repete un reflex care i-a făcut mai mult rău în ultimii ani prin asocierea explicită cu PSD.
USR are, la rândul lui, toate motivele să privească foarte atent această evoluție. În lunile trecute, relația dintre Bolojan și USR a părut adesea mai coerentă decât relația lui Bolojan cu propriul partid. PSD a speculat acest lucru în mod repetat. În aceste zile, coordonarea dintre PNL și USR în jurul ipotezei unei guvernări fără PSD arată că există deja o proximitate politică funcțională.
Pentru USR, perspectiva Bolojan devine interesantă tocmai pentru că el poate agrega mai mult decât bazinul propriu al partidului. Dacă Nicușor Dan continuă să fie perceput de o parte a electoratului său ca alunecând spre poziții mai compatibile cu PSD, atunci Ilie Bolojan poate deveni pentru USR figura în jurul căreia să se adune o formulă mai largă decât partidul însuși. Asta ar conta mult atât pentru parlamentarele din 2028, cât și pentru prezidențialele din 2030.
Bolojan 2030
Toate acestea trebuie, totuși, citite ca o analiză a configurației de acum. Până la alegerile locale și parlamentare din 2028 și până la prezidențialele din 2030 se pot schimba partide, lideri, alianțe, pot apărea figuri noi pe care astăzi nici măcar nu le anticipăm.
Două lucruri rămân însă foarte probabile chiar și într-un asemenea orizont: Nicușor Dan, ca președinte în funcție și potențial candidat la realegere, va fi inevitabil un actor major al jocului politic, iar Ilie Bolojan și-a construit deja un brand suficient de puternic încât să rămână, la rândul lui, nu doar un actor relevant până atunci, ci cel care poate capitaliza toată antipatia pe care PSD reușește să o stârnească în continuare.
Până în 2030, elementele care l-au erodat pe Bolojan se vor eroda ele însele și ce va domina este imaginea unui om corect, care a încercat să facă bine după propriile principii și puteri, dar care a fost executat politic de PSD în numele propriilor interese. Un om care a fost deja președinte, chiar și interimar, și care și-a făcut onorabil treaba cât a deținut acel mandat. De ce nu și un mandat deplin pentru cel mai explicit adversar al PSD de pe scena politică?
Articolul de opinie a fost publicat inițial pe plaforma Contributors.ro.
