Să ai standardele înalte nu este o problemă. Cineva care își dorește să facă lucrurile bine, care se pregătește temeinic sau care verifică de două ori un document important funcționează perfect sănătos. Diferența apare atunci când teama de a greși devine motorul principal din spatele acestor comportamente, iar viața de zi cu zi începe să se organizeze în jurul evitării oricărei imperfecțiuni.
Perfecționismul nu este o singură trăsătură, ci are cel puțin două componente distincte, cu efecte foarte diferite asupra sănătății mintale. Există o latură legată de dorința spre standarde înalte, care poate fi chiar motivantă și asociată doar slab cu suferința psihică. Și există o latură legată de îngrijorările perfecționiste, adică teama constantă de a nu fi suficient de bun, frica de eșec și autocritica excesivă, care se corelează mai puternic cu anxietatea, depresia și tulburarea obsesiv-compulsivă. Practic, nu perfecționismul în sine dăunează, ci frica ascunsă în spatele acestei trăiri.
La muncă, acest tipar se traduce adesea prin amânarea sarcinilor din teama de a nu le realiza impecabil, prin refacerea repetată a aceluiași proiect fără să existe vreodată un moment în care rezultatul pare suficient de bun sau prin dificultatea de a delega, din convingerea că nimeni altcineva nu poate face treaba la fel de bine. Colegii și superiorii pot percepe această persoană drept extrem de competentă, în timp ce în interior, ea trăiește o presiune constantă și epuizantă, greu de comunicat celor din jur.
Acasă, tiparul ia adesea alte forme. Standarde extrem de ridicate impuse propriei persoane sau, uneori, fără să-și dea seama, și celor din jur, un sentiment de vinovăție disproporționat pentru greșeli minore ori dificultatea de a se relaxa cu adevărat, pentru că mintea rămâne mereu concentrată pe ce ar mai putea fi îmbunătățit. Relațiile pot avea de suferit, pentru că partenerul sau copiii simt la rândul lor presiunea unor așteptări greu de atins, chiar dacă acestea nu sunt niciodată exprimate direct. Vestea bună este că perfecționismul poate fi lucrat direct în psihoterapie, mai ales prin abordări care ajută la restructurarea gândirii rigide și a autocriticii excesive, atât la muncă și acasă, cât și în modul general de relaționare cu propriile greșeli. Dezvoltarea autocompasiunii, adică a capacității de a te trata cu aceeași blândețe pe care ai oferi-o unui prieten aflat în aceeași situație, s-a dovedit unul dintre factorii care reduc impactul negativ al perfecționismului asupra sănătății emoționale.
Cercetătorii au observat că perfecționismul funcționează adesea ca un mecanism transdiagnostic, adică apare frecvent alături de mai multe tulburări diferite, de la anxietate și depresie până la tulburări alimentare, tocmai pentru că miezul problemei, teama de eșec și autocritica excesivă, rămâne același, indiferent de forma clinică pe care o ia suferința. Diferența dintre un standard înalt sănătos și unul dăunător se vede cel mai clar în consecințe. Dacă standardele te motivează și te ajută să crești, sunt adaptative. Dacă îți provoacă anxietate constantă, epuizare sau te fac să eviți complet sarcinile din frica de a nu fi perfect, tiparul a devenit unul care are nevoie de atenție.
Adultul care se teme să greșească sau când perfecționismul începe să afecteze viața de zi cu zi
