România și Ungaria au semnat un acord în urma căruia va apărea încă un punct de trecere a frontierei dintre cele două state vecine. MTI (Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii) a anunțat că noua vamă va fi la Beba Veche – Kubekhaza.Nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria
România va deschide un nou punct de trecere a frontierei de stat cu Ungaria, între localităţile Beba Veche şi Kubekhaza, a anunţat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI), într-un comunicat de presă transmis, vineri.În cadrul ședinței de vineri, 20 octombrie 2023, Executivul a aprobat Memorandumul în ceea ce privește un Acord cu Ungaria. Cele două părți au căzut la învoială asupra deschiderii unui nou punct de trecere a frontierei între localităţile Beba Veche – Kubekhaza.„Memorandumul vine în urma demersurilor iniţiate de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Pe baza propunerii formulate de către Consiliul Judeţean Timiş. Care a promovat iniţiativa deschiderii unui nou punct de trecere a frontierei cu Ungaria, între localităţile Beba Veche – Kubekhaza”, se arată în comunicat.Potrivit sursei citate, MTI, prin CNAIR (Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), urmează să asigure construcţia infrastructurii. Și furnizarea dotărilor şi utilităţilor necesare funcţionării punctului de trecere a frontierei.Deschiderea noului punct implică şi modernizarea drumului judeţean DJ 682, pe o secţiune de aproximativ 24 km, şi realizarea unui nou punct de trecere a frontierei de stat în zona de graniţă.Patru noi puncte de trecere a frontierei cu UcrainaMiercuri, pe 18 octombrie, premierul ucrainean Denis Șmihal a anunțat că România și Ucraina vor deschide patru noi puncte de frontieră. Acesta a adăugat că România ocupă locul al treilea printre partenerii comerciali ai Ucrainei.Denis Șmihal a mai precizat că autorităţile române şi cele ucrainene au convenit implementarea unui proiect pilot. Acesta se referă la realizarea unui control comun la punctele de trecere a frontierei dintre cele două state.„Al doilea domeniu de colaborare este infrastructura la graniţă. Deja au fost deschise două noi puncte de trecere a frontierei în regiunea Cernăuţi şi, în perspectivă, planificăm să deschidem alte patru în Bucovina şi Transcarpatia.Declaraţia comună semnată prevede demararea realizării proiectului pilot pentru verificările comune la punctele de trecere a frontieră”, a declarat premierul ucrainean.De asemenea, la Kiev s-a semnat un acord între cabinetul de miniştri al Ucrainei şi Guvernului României. Acesta privește construcţia podului rutier de frontieră peste râul Tisa, la frontiera româno-ucraineană, între localităţile Bila Tserkva şi Sighetu Marmaţiei.După izbucnirea războiului, România a devenit al treilea partener comercial al Ucrainei, a adăugat șeful guvernului de la Kiev la finalul întrevederii cu Marcel Ciolacu.Șmihal a spus România a devenit un „partener fidel şi de încredere” pentru Ucraina. Totodată, a subliniat că peste 125.000 de cetăţeni ucraineni şi-au găsit adăpost pe teritoriul României, în urma invaziei ruse.