Craioveanu.roCraioveanu.ro
  • Din Judet
  • Administratie
  • Actualitate
  • Politic
  • Social
  • Externe
Reading: Ciprian Ciucu, întrebat dacă Ludovic Orban ar trebui să revină în PNL: Nu mi se pare deloc o idee rea / Ce spune despre un nou partid format de Crin Antonescu
Share
Aa
Craioveanu.roCraioveanu.ro
Aa
  • Din Judet
  • Administratie
  • Actualitate
  • Politic
  • Social
  • Externe
Caută Articol...
  • Din Judet
  • Administratie
  • Actualitate
  • Politic
  • Social
  • Externe
Follow US
© 2023 Craioveanu.ro
Craioveanu.ro > articole > Politic > Ciprian Ciucu, întrebat dacă Ludovic Orban ar trebui să revină în PNL: Nu mi se pare deloc o idee rea / Ce spune despre un nou partid format de Crin Antonescu
Politic

Ciprian Ciucu, întrebat dacă Ludovic Orban ar trebui să revină în PNL: Nu mi se pare deloc o idee rea / Ce spune despre un nou partid format de Crin Antonescu

Redactia Craioveanu
Last updated: 2025/06/16 at 3:01 AM
Redactia Craioveanu
Share
4 Min Read
SHARE

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu susţine că revenirea fostului premier Ludovic Orban în PNL ”nu e deloc o idee rea”. Ciprian Ciucu susţine că s-a întâlnit cu Ludovic Orban la ceremonia de învestire a preşedintelui Nicuşor Dan, unde au fumat o ţigară în curtea Palatului Cotroceni şi au depănat amintiri. Ludovic Orban, din postura de lider PNL, l-a desemnat pe Ciprian Ciucu, la alegerile locale din 2020, candidat pentru Primăria Sectorului 6. Ulterior, Ciucu l-a susţinut pe Florin Cîţu la Congresul PNL din toamna anului 2021, în urma căruia Ludovic Orban a demisionat din PNL şi a fondat Forţa Dreptei. De asemenea, întrebat dacă se aşteaptă ca fostul lider PNL Crin Antonescu să rupă partidul şi să formeze o nouă formaţiune politică, Ciprian Ciucu a răspuns: ”Dacă are aşa o ură faţă de partidul ăsta, poate face”.

Prim-vicepreşedintele PNL Ciprian Ciucu a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, în ce relaţii a rămas cu fostul preşedinte al partidului, Ludovic Orban.

”Am fumat o ţigară la Cotroceni, am ieşit amândoi afară, la ceremonie. L-am salutat, am depănat amintiri vechi. I-am zis că nu trebuia să plece din PNL. A zis că asta a fost decizia lui atunci. E o relaţie decentă”, a răspuns Ciprian Ciucu.

Întrebat dacă şi-ar dori ca Ludovic Orban să revină în PNL, Ciprian Ciucu a răspuns: ”Nu mi se pare deloc o idee rea”.

De asemenea, Ciprian Ciucu a vorbit despre posibilitatea ca fostul lider PNL Crin Antonescu să rupă partidul şi să formeze o nouă formaţiune politică.

”Nu m-am gândit, nu ştiu. Dacă are aşa o ură faţă de partidul ăsta, poate face. Dacă nu, poate să nu o facă. Nu ştiu. Nu ştiu ce motivaţie mai are să continue în politică. Asta depinde de domnia sa. A candidat, şi-a asumat, a dus o candidatură la bun sfârşit, cu curaj”, a spus Ciucu despre candidatura lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale din luna mai, unde a ratat turul doi la o diferenţă de numai 90.000 de voturi.

Întrebat dacă a fost surprins de mesajele cu tentă naţionalistă postate de Crin Antonescu pe reţelele sociale între cele două tururi de scrutin, Ciucu a răspuns scurt: ”Da”.

ciucu orban pnl

În 2020, Ludovic Orban, din rolul de preşedinte al PNL, l-a desemnat pe Ciucu candidat pentru Primăria Sectorului 6. Ciucu a reuşit să câştige scrutinul, devenind singurul primar liberal din Capitală. Ulterior, la Congresul PNL din toamna anului 2021, Ciprian Ciucu l-a susţinut pe Florin Cîţu pentru şefia partidului în detrimentul lui Orban. Florin Cîţu, încă premier la acea vreme, era unul dintre apropiaţii preşedintelui Klaus Iohannis. Învins la Congres, Ludovic Orban a plecat din PNL după o carieră de aproape 30 de ani şi a fondat un nou partid: Forţa Dreptei. Însă la alegerile parlamentare din decembrie 2020, Forţa Dreptei, în alianţă cu PMP, a ratat pragul electoral şi a rămas în afara Legislativului. La alegerile locale de anul trecut, Ciprian Ciucu a câştigat al doilea mandat de primar al Sectorului 6, cu peste 70% din voturi. Odată cu instalarea lui Ilie Bolojan în fruntea PNL, Ciucu a devenit prim-vicepreşedinte al partidului.

Potrivit unor surse politice, Ludovic Orban a discutat cu Ilie Bolojan despre o fuziune între PNL şi Forţa Dreptei.

Citeste si...

Culise. Congresul PNL, marcat de absența PSD. De ce a lipsit Grindeanu? Nicușor Dan: Bună întrebare!

Sorin Grindeanu, anunț de ultimă oră despre ieșirea de la guvernare: „Vom face consultări interne unde vom întreba dacă drumul nostru e în această Coaliție”

La Congresul PNL de sâmbătă, 9 nume concurează pe 4 locuri. Cum arată averea lor, de la terenuri în Zanzibar, la avioane ale companiilor pe care le dețin

Teo Trandafir, despre viața de după plecarea fiicei sale de acasă. Care e marele plan al vedetei TV

PSD anunţă că se va opune ferm tuturor taxelor impuse de primarul Mario De Mezzo

Redactia Craioveanu iunie 16, 2025 iunie 16, 2025
Distribuie articol...
Facebook Twitter Copy Link Print
Stiri de ultima ora.

…

Craioveanu.roCraioveanu.ro
© 2023 Craioveanu.ro
Welcome Back!

Sign in to your account

Lost your password?