Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat marți, pe data de 12 septembrie, cu cât vor crește pensiile românilor anul viitor. A precizat însă că răspunsul final îl va da coaliția de guvernare.
Cresc pensiile românilor în 2024
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat marți, pe data de 12 septembrie, cu cât vor crește pensiile românilor anul viitor. Acesta nu a vehiculat un procent, însă a precizat că răspunsul final va fi dat de coaliția de guvernare.
„Sunt bani pentru creşterea pensiilor, vor fi majorate cu minim 16 miliarde de lei. (…) În procente înseamnă că am luat în calcul o creştere a pensiilor cu aproximativ 14%, dar procentul final va fi anunţat de coaliţia de guvernare”, a declarat el pentru Antena 3 CNN.
Pensiile speciale ar urma să fie impozitate cu 20-25%
Marcel Boloș a vorbit, totodată, și despre pensiile speciale. Acestea ar urma să fie impozitate cu 20-25%.
„Impozitarea cu 20%-25% a pensiilor speciale, să zicem, dar procentul îl definim prin calcule de sustenabilitate pe care le facem. Comisia Europeană a cerut impozitare pe toată pensia. Până la urmă, Comisia are ultimul cuvânt în privinţa validării acestor procente”, a declarat oficialul.
Cu cât ar urma să crească pensiile românilor
Varianta 1: indexarea cu rata inflaţiei în martie (cum recomandă Banca Mondială)
Varianta 2: recalcularea celor cinci milioane de pensii după o nouă formulă din Lega Pensiilor
Punctul de pensie: va fi 40% sau 45% din câştigul salarial mediu brut stabilit anual prin legea bugetului.
Bani în plus la pensie
Potrivit unei ordonanță din 2022, statul va avea grijă să îi ajute cu bani pe pensionarii care au venituri mai mici de 3000 de lei, în două tranșe. După ce prima rată a fost achitată în ianuarie, pensionarii români vor mai primi un ajutor financiar în luna octombrie.
În OUG nr. 168/2022 se prevede un ajutor financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii, celor din sistemul pensiilor militare de stat. Și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale ale căror venituri lunare sunt mai mici sau egale cu 3.000 de lei vor avea parte de acești bani.
Suma care va fi primită va fi însă diferită și va fi acordată în funcție de cât de mici sunt aceste venituri. Schema propusă este următoarea:
a) în cuantum total de 1.000 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este de până la 1.500 lei, inclusiv;
b) în cuantum total de 800 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 1.501 lei și 2.000 lei, inclusiv;
c) în cuantum total de 600 de lei, dacă nivelul veniturilor lunare este între 2.001 lei și 3.000 lei, inclusiv.