Fostul poliţist Cristian Cioacă a fost pus în libertate după ce Tribunalul Argeş a admis cererea sa de liberare condiţionată. „Astăzi e prima zi din restul vieţii mele”, a spus el, marţi, la ieşirea din penitenciar.Tribunalul Argeș a decis, marți, eliberarea lui Cristian Cioacă, condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.Cu zâmbetul pe buze, purtând o șapcă cu inscripția „Police”, Cioacă a oferit câteva declarații jurnaliștilor care l-au așteptat la poarta Penitenciarului Mioveni. Cioacă și-a început discursul spunând că aceasta este prima zi din restul vieții sale, se arată într-un filmuleț publicat de presa din Argeș.„Salut decizia legală și corectă a judecătorilor. Am fost de-a lungul anilor implicată în aceste proceduri. Niciodată vinovăția sa nu a fost dovedită. Procesul nu s-a judecat după regulile unui proces unui proces corect, ci s-a judecat mai mult pe concepte afective și de impact, în media. Astăzi este o decizia corectă în care găsim atât lege cât și echilibru în modul de abordare a acestei cereri de eliberare condiționată și salut sistemul judiciar din România care poate să respecte aceste principii de drept”, a spus avocata lui Cristian Cioacă.
Totodată, ea a mărturisit că speră ca Cristian Cioacă să nu mai aibă niciodată nevoie de ea. „Mă aștept să fie un om responsabil pe viitor. Mă aștept să fie un tată bun pentru copilul său, pe mai departe. Sunt convinsă că acești ani de suferință l-au influențat profund și va știi de acum să-și prețuiască fiecare moment al vieții, astfel încât comportamentul său să nu lase loc la interpretări în viitor. Sper să nu mai aibă niciodată nevoie de mine”, a declarat Maria Vasii.
Tribunalul a admis, astfel contestaţia depusă de Cioacă la decizia Judecătoriei Piteşti, care a respins, în 19 iulie, cererea de liberare, ca fiind neîntemeiată. Cioacă a părăsit penitenciarul, declarând la ieăire că este prima zi din restul vieţii sale.”Astăzi e prima zi din restul vieţii mele”, a afirmat el în limba engleză. ”Deci vă imaginaţi cât voi trăi”, a continuat Cioacă. A evitat să spună dacă va scrie cărţi în urma experienţei sale şi a râs când a fost întrebat dacă se va afla vreodată adevărul în cazul Elodia.În 19 iulie Judecătoria Piteşti respinsese cererea ca fiind neîntemeiată. În 18 iunie 2014, Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv, prin decizie a Curţii de Apel Piteşti, la 15 ani şi 8 luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, dispărută în urmă cu nouă ani. Iniţial, Tribunalul Argeş îl condamnase pe Cioacă la 22 de ani de închisoare.În iunie 2014, poliţistul Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Piteşti la 15 ani şi opt luni de închisoare pentru uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.În 30 ianuarie 2013, Cristian Cioacă a fost trimis în judecată de către procurorii Parchetului instanţei supreme pentru omor calificat şi profanare de morminte, după mai bine de cinci ani de la dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.Procurorii arătau în rechizitoriu că în noaptea de 29 spre 30 august 2007, „pe fondul unor relaţii conflictuale preexistente legate de un iminent divorţ determinat de presupusele relaţii extraconjugale ale soţilor, în timp ce se aflau în dormitorul matrimonial, discuţiile au degenerat, context în care Cristian Cioacă i-a aplicat soţiei sale, Elodia Ghinescu, multiple lovituri, soldate cu decesul acesteia”.