Săptămâna asta, președinta USR, Elena Lasconi a reușit din nou să uimească pe toată lumea cu abilitatea sa inegalabilă de a jongla între ideologii ca o adevărată maestră al dansului politic.
Remarcă, pe bună dreptate, jurnalistul Radu Herjeu că lidera USR, după ce și-a petrecut weekendul bucurându-se de show-ul extravagant al lui Sam Smith la Untold, promovând cu entuziasm drepturile minorităților sexuale, a făcut un salt spectaculos în săptămâna precedentă. Îmbrățișând cruci și patriotisme de paradă ca un adevărat conservator de modă veche. Un fals electoral. Pardon, un fâs electoral…
Această abilitate cameleonică nu este, însă, o noutate pentru cei care urmăresc cu atenție cariera politică a Elenei Lasconi. Înainte de alegerile pentru președinția USR, a fost un bastion al progresismului, pledând pentru parteneriat civil pentru toți. Cu câteva luni înainte de asta, însă, Lasconi flutura steagul tradiționalismului, susținând că Biblia ar trebui să fie abecedarul națiunii.
Elena Lasconi, o oportunistă permanentă
Să nu uităm nici de perioada când a fost propusă de cei care vroiau să salveze România pentru primăria Câmpulung, unde din nou a adoptat un ton progresist. Dar, într-un cadril politic de neuitat, cu doar șase ani în urmă, a votat la referendum pentru a se asigura că fiica ei nu se va bucura de aceleași drepturi ca restul oamenilor.
Radu Herjeu mai remarcă, pe bună dreptate o oportunitate! Pentru cei care adoră pariurile. Cu o asemenea elasticitate politică, casele de pariuri ar putea să lanseze o nouă categorie: „Ghiciți ce va fi doamna Lasconi vinerea viitoare, între orele 12:24 și 13:07?” Răspunsul câștigător ar putea fi simplu: orice trebuie să fie pentru a mai câștiga câteva voturi!
Acum, parcă înțelegem mai bine mesajul milioanelor de mega-afișe cu chipul ei: „Oportunismul este viitorul unei generații!”. Poate că este puțin optimistă. Oportunismul pare să fie numai ei de folos, tura asta electorală.
De altfel Elena Lasconi ne-a dovedit că este o adevărată dansatoare profesionistă pe scena folclorico-progresistă a politicii. O virtuoază (scuzați forțarea, dar așa este corect politic) care reușește să schimbe coregrafia ideologică la fiecare sunet de clopoțel electoral
