Cel mai noul parc din Slatina, construit de municipalitate pe amplasamentul fostului ştrand din cartierul Progresul, prinde contur.
Municipalitatea îl inaugurează la începutul lunii iunie, cu un concurs de skate de anvergură internaţională. Primarul Emil Moţ a declarat că zona de skateparc a fost concepută cu ajutor practicanţilor acestui sport, din Slatina.
„Proiectul de suflet este Baza Sportivă Dumitru Dobrescu. În vara asta, Ştrandul Progresul va fi gata. O să avem cea mai frumoasă pistă de skate, la nivel european. S-a făcut conform cerinţelor, pentru cei care practică acest sport. Dacă tot făceam ceva de la zero, un parc, o bază sportivă, de ce să nu le oferim aceste facilităţi. În momentul în care facem deschiderea acestui parc, eu vreau să avem cel mai mare concurs european”, a declarat Emil Moţ.
Proiectul la fostul ştrand Progresul a demarat în anul 2022, după ce Municipalitatea slătineană a reuşit să preia în administrare terenul de la Ministerul Sportului şi Tineretului.
Date tehnice
În incinta noului spaţiu de petrecere a timpului liber vor fi amenajate următoarele:
skateparc, în suprafaţă de 3.602 metri pătraţi
parcare
zonă tip amfiteatru în aer liber
spaţii de joaccă pentru copii, în suprafaţă de 1.067 metri pătraţi
spaţiu pentru joc de şah
fântână arteziană, în suprafaţă de 82 metri pătraţi
alei
spaţiu pentru citit în aer liber
spaţiu pentru fitnes,
grupuri sanitare
chioşc tip ciupercă,
spaţiu verde pe 7.442 metri pătraţi