După ce pe contul de Tiktok al unui candidat la primărie au fost propagate informaţii false cu privire la asfaltarea parcărilor din cartierul Steaua al municipiului Slatina, reprezentanţii municipalităţii au făcut publice informaţii şi imagini care arată cum stă de fapt situaţia.
Directorul DASIP Claudiu Dascălu a declarat, joi, că în parcarea adiacentă străzii Cuza Vodă s-a turnat primul strat de asfalt în grosime de şase centimetri, iar în urma prelevării carotelor s-a constatat că grosimea acestuia corespunde cu cea specificată în proiectul tehnic (în unele locuri fiind chiar mai mare de şase centimetri).
El a adăugat că filmarea a fost facută în zona rostului de lucru transversal, care a fost tăiat la reluarea lucrului pe toata lăţimea benzii de circulație, „în conformitate cu prevederile Normativul AND 605 privind mixturile asfaltice executate la cald”.
„Pe strada Cuza Vodă, avem în lucru cinci parcări. Am văzut că a apărut un filmuleţ făcut în parcarea cuprinsă între blocul 6C şi G3. Informaţiile prezentate sunt neadevărate. Noi am luat carote în data de 24 martie, toate carotele sunt conforme. Am luat carote inclusiv din zona unde a fost făcută filmarea. Acele carote pot fi puse la dispoziţia oricui, avem şi poze. Totul corespunde proiectului tehnic, grosimea asfaltului fiind mai mare de şase centimetri”, a declarat Dascălu.
El a mai precizat că şantierul este în lucru, iar investiţia are o garanţie de cinci ani.
„Acea lucrare nu este finalizează, urmând să se toarne al doilea strat de asfalt, pe toate cele cinci parcări. Abia apoi putem să facem marcajele şi să o declarăm încheiată. Garanţia lucrării este de cinci ani”, a conchis Claudiu Dascălu.