Agravarea îngrijorărilor politice în Europa este posibil să pună noi presiuni asupra monedei euro, după ce la alegerile pentru Parlamentul European liderii din Franţa şi Germania au suferit pierderi, susţin analiştii intervievaţi de Bloomberg.Moneda unică euro s-a depreciat luni cu 0,5%, până la un curs de 1,0751 dolari, cel mai scăzut nivel din ultima lună, după ce preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul german, Olaf Scholz, au fost devansaţi de partidele de extremă dreapta la alegerile europarlamentare de duminică, astfel că Macron a cerut organizarea de alegeri anticipate.Cel mai probabil, rezultatele alegerilor europarlamentare vor genera şi mai multă volatilitate pentru moneda euro, care era supusă deja la presiuni după ce rezultatele peste aşteptări privind locurile de muncă create de angajatorii americani în luna aprilie au dus la aprecierea dolarului.Analiştii se vor concentra în special pe impactul potenţial asupra perspectivelor economice ale Franţei, în cazul în care capacitatea lui Macron de a trece prin Parlament proiecte legislative va fi îngreunată de consolidarea puterii formaţiunilor de extremă dreapta la următoarele alegeri. În plus, investitorii ar putea să pună sub semnul întrebării hotărârea Europei de a face paşi spre o mai mare integrare fiscală şi financiară, potrivit lui Valentin Marinov, analist la Credit Agricole.„Asta poate fi văzută ca o lovitură dată sentimentului pozitiv incipient cu privire la euro care a început să domine pieţele valutare în ultimele săptămâni”, spune Valentin Marinov.Recent, fondurile de investiţii au adoptat o poziţie de tip bull faţă de euro, pentru prima dată după luna august 2023. Moneda unică s-a apreciat cu aproximativ 3% faţă de minimumul atins în luna aprilie, înaintea unei aşteptate decizii de reducere a dobânzii din partea Băncii Centrale Europene. Însă lipsa de indicii din partea BCE cu privire la direcţia viitoare a politicii monetare face euro şi mai dependent de evoluţia datelor statistice referitoare la economia americană precum şi de deciziile Rezervei Federale americane, susţin analiştii Morgan Stanley.Acum, însă, traderii trebuie să ţină cont şi de incertitudinile politice în pariurile lor.Moneda euro ar putea să scadă până la un curs de 1,05 dolari în trimestrul al treilea, susţine Alvin Tan, analist la RBC Capital Markets în Singapore. „Riscurile politice sunt din nou în creştere pentru euro”, spune Alvin Tan.