Nicolae Ciucă, fost lider PNL și premier, este vehiculat pentru șefia SRI sau SIE după demisia sa surprinzătoare din Senat, anunțată pe Facebook.
Fostul lider al PNL, Nicolae Ciucă, este vehiculat pentru preluarea funcției de director al Serviciului Român de Informații (SRI) sau al Serviciului de Informații Externe (SIE), potrivit unor surse politice citate de G4Media. Decizia vine în contextul demisiei acestuia din funcția de senator, anunțată miercuri pe Facebook, fără a fi oferite explicații suplimentare.
Citeşte şi: Un bărbat din Olt, amendat drastic pentru neglijență față de propriul câine. Patrupedul a murit în lipsa asistenţei medicale
Nu este pentru prima oară când numele lui Nicolae Ciucă apare în discuțiile despre șefia SRI. Conform legii, numirea șefilor serviciilor de informații este propusă de președintele țării și aprobată de Parlament. În cazul lui Ciucă, ar fi esențial sprijinul PSD, însă relațiile dintre acesta și liderul social-democrat Marcel Ciolacu s-au deteriorat după campania electorală, complicând eventualul său parcurs spre una dintre aceste funcții.
Nicolae Ciucă, demisie pe Facebook
Fostul candidat la preşedinţie şi şef al PNL, Nicolae Ciucă, şi-a anunţat demisia din funcţia de senator al România.
Ciucă şi-a anunţat plecarea din Senat pe pagina sa de Facebook, cu rugămintea „plăcea ca acest gest să fie interpretat ca unul firesc”.
Între 25 noiembrie 2021 și 12 iunie 2023, Nicolae Ciucă a îndeplinit funcția de prim-ministru al României.
Nicolae Ciucă a fost preşedinte al PNL din 2022, până la alegerile prezidenţiale de anul trecut, scrutin anulat între timp. Atunci, liberalul s-a clasat pe locul cinci, în primul tur, şi a demisionat de la şefia partidului.