Parchetul General s-a autosesizat în urma desecretizării documentelor prezentate în ședința CSAT, investigând posibile infracțiuni electorale, spălare de bani și infracțiuni informatice legate de influențarea procesului electoral și finanțarea ilegală a campaniei lui Călin Georgescu, la alegerile prezidențiale.
Parchetul solicită sprijinul DIICOT pentru analiza informațiilor.
Citeşte şi: Provocarea „Superman” de pe Tiktok face victime în Târgu Jiu. Două adolescente au ajuns la spital
„În urma desecretizării și analizării documentelor care au fost prezentate în cadrul ședinței CSAT din data de 28 noiembrie 2024 privind desfășurarea procesului electoral pentru funcția de Președinte al României, astăzi, 5 decembrie 2024, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a sesizat din oficiu în baza indiciilor care relevă posibile încălcări ale legislației electorale și săvârșirea altor infracțiuni conexe.
Cercetările vizează indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni electorale care ar fi influențat procesul de vot, prin metode precum coruperea alegătorilor, inclusiv în mediul online, cu scopul de a-i determina să voteze un anumit candidat.
Sesizarea vizează, totodată, și infracțiuni de spălare a banilor în legătură cu posibile nelegalități legate de proveniența și utilizarea sumelor de bani folosite pentru finanțarea ilegală a campaniei electorale a unui candidat de către susținătorii săi
De asemenea, sesizarea are ca obiect și comiterea unor infracțiuni informatice de competența parchetelor regulare, ca urmare a identificării unor activități în mediul online care au implicat crearea și utilizarea unor conturi false, menite să influențeze opțiunile alegătorilor, acțiuni care au avut potențialul de a afecta exprimarea corectă a voturilor în cadrul procesului electoral.
În cadrul aceluiași demers, s-a solicitat procurorului-șef al DIICOT să efectueze o analiză proprie a informațiilor existente din perspectiva sesizării din oficiu, în raport de indiciile privind săvârșirea unor infracțiuni aflate în competența structurii specializate de parchet, conform art.11 din OUG nr.78/2016”, transmite Ministerul Public, printr-un comunicat de presă.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT, anunţă miercuri Administraţia Prezidenţială. SRI arată în document că au fost obţinute date care au relevat o campanie de promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral, dar şi exploatarea algoritmilor unor platforme de social media pentru creşterea în ritm accelerat a popularităţii lui Călin Georgescu. SIE arată că România este o ţintă pentru acţiuni hibride ruse, inclusiv atacuri cibernetice şi scurgeri de informaţii şi sabotaje.
