Procurorii DIICOT au solicitat prelungirea cu încă 30 de zile a mandatelor de arestare în cazul patronilor de la azilele groazei din Voluntari, Ștefan Godei și Daniel Godei. Tribunalul București s-a pronunțat în cursul zilei de azi.După dezbateri care au durat câteva ore, procurorii DIICOT au pus concluzii pe motivul că mai trebuie adunate probe și audiați martori, iar lăsarea în libertate a inculpaților ar putea avea efect asupra anchetei penale.După deliberare, un judecător de la Tribunalul București a decis prelungirea mandatelor de arestare cu încă 30 de zile în cazul inculpaților Godei Ștefan Cristian, Godei Daniel, Dumitra Ovidiu și Țicu Andrei Răzvan.De asemenea, pentru alte persoane implicate în acest scandal, judecătorul a decis să prelungească cu încă 30 de zile măsura arestului la domiciliu, fiind vorba de Cărăulașu Ioana Andreea, Tudorancea Cristina, Costescu Claudia și Trifu Gheorghița.Decizia tribunalului București nu este definitivă și poate fi atacată recurs la Curtea de Apel București.Țicu și Godei erau pionii importanțiPotrivit DIICOT, unul dintre azilele groazei din Voluntari era patronat de Cristian Ștefan Godei, care s-a bucurat de sprijinul direct al lui Andrei Răzvan Țicu, șeful Serviciului Management de Caz și Monitorizare Servicii Sociale în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Ilfov.”Inculpatul Ţicu Andrei – Răzvan, începând din luna iunie 2021, a aderat la grupul infracțional organizat, constituit de Godei Ștefan Cristian, Godei Daniel și Cărăulașu Ioana-Andreea, și l-a sprijinit, în scopul exploatării persoanelor cu dizabilități ori vârstnice aflate în situații vădit vulnerabile, prin recrutarea acestora (atribuirea nelegală de loturi de beneficiari) împreună cu funcționari din cadrul direcțiilor de asistență socială”, se arată într-un referat al procurorilor DIICOT.Țicu și-a luat și un ajutor care să identifice și să convingă familiile unor persoane cu dizabilități să le interneze în centrele fraților Godei, unde vor avea toate condițiile benefice pentru îngrijire. Persoana în cauză este cercetată în stare de libertate după ce a ales să colaboreze cu procurorii DIICOT.În acest dosar, mai multe persoane sunt cercetate în stare de libertate, fiind acuzate că au aderat, sub diverse forme, la grupul infracțional organizat. Mulți dintre cei acuzați sunt angajați ai statului care avea prinrte atribuții controlul la azilele aflate pe raza orașului Voluntari.