Preşedintele USR Olt, Fănel Bădici, a subliniat ridicolul afirmaţiei preşedintelui PNL Slatina, prefectul Mario De Mezzo, după ce a înrolat doi membri de la Forţa Dreptei şi unul de la USR.
Bădici a explicat de ce PNL nu poate fi parte a unei alianţe de dreapta şi de ce nu poate fi atât la Guvernare, cât şi în Opoziţie.
„Dom’ prefect Mario a anunțat, la conferința de presă regulată a partidului dumnealui, că Alianța Dreapta Unită e chiar în PNL Slatina că s-au dus la el doi oameni de la Forța Dreptei și unul de la USR. Și lui i-a venit ideea asta să facă o alianță în PNL cu oamenii ăștia, ca tot sunt la îndemână și nu are mare lucru de făcut cu ei. Ce să zic, am văzut idei și mai rele…
Nu e ceva nemaiîntâlnit să râvnești la alianța altuia, dar eu socotesc că dacă dumnealui vrea să fie într-o alianță dreaptă și unită, atunci singura cale este să vorbească la el la partid, să iasă din alianța strâmbă și dezarticulată pe care o are acum cu PSD și apoi să ne caute”, a scris Bădici pe pagina sa de Facebook.