PNL a organizat o întâlnire duminică, la București, cu șefii organizațiilor județene ale partidului. Această reuniune a avut ca scop consultarea liderilor locali în privința susținerii candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidențiale.
PNL susține validarea lui Antonescu la alegerile prezidențiale
Prin ședința informală realizată de oficialii PNL au decis susținerea validării lui Antonescu în ședința Biroului Politic Național, care va avea loc astăzi.
De asemenea, liberalii au hotărât ca peste două săptămâni să fie convocat Consiliul Național al PNL pentru a susținerea la alegerile prezidențiale a lui Crin Antonescu.
Conform Statutului PNL, Consiliul Național este organismul de conducere, decizie politică și organizatorică al PNL în timpul dintre Convențiile Naționale. „Adoptă hotărâri în prezența majorității membrilor, cu majoritatea voturilor exprimate”, se arată în document.
Decizia luată de Crin Antonescu
La data de 23 decembrie 2024, partidele PSD, PNL și UDMR au anunțat formarea unei coaliții de guvernare, desemnându-l drept candidat comun pe Crin Antonescu.
Ulterior, pe 4 ianuarie 2025, candidatul ales de partidele pro-europene din România a declarat că își suspendă candidatura, din cauza datei lispă a alegerilor prezidențiale și absența unui consens unanim în cadrul coaliției.
La patru zile dinstanță, în prima ședință a Coaliției din acest an, liderii puterii au negociat data alegerilor prezidențiale și pe cine vor avea drept candidat comun, în urma deciziei luate de Crin Antonescu.
Sondaje pentru a lua o decizie
Astfel, PSD – PNL – UDMR au hotărât ca turul întâi al alegerilor prezidențiale să aibă loc pe data de 4 mai, iar al doilea tur pe 18 mai, două săptămâni mai târziu.
În prezent, pentru candidatul comun al coaliției la alegerile prezidențiale este un consens. Se va realiza un sondaj în care se va măsura intenția de vot pentru Crin Antonescu, notorietatea și încrederea pe care acesta o are pentru români.
Mai mult, în sondaje vor fi testate mai multe variante de posibili candidați pentru următoarele două săptămâni, conform Observator.
În sondaje va fi testat preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, dar și Ilie Bolojan, Emil Boc şi pe ministrul de Externe Emil Hurezeanu. PSD are mai multe variante care vor fi testate în sondaje, în următoarele două săptămâni: Sorin Grindeanu, Marcel Ciolacu, şi Victor Ponta.