Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, se află pe lista foștilor parlamentari care au dat în judecată statul român. Deși apare pe această listă, el este fugit în Grecia și refuză să se întoarcă în țară pentru a-și ispăși pedeapsa pentru fapte de corupție. Scandalul este legat de pensiile speciale.Sorin Oprescu, fostul primar al Capitalei, se află acum în Grecia. El a plecat din țară înainte de a fi condamnat la 10 ani și opt luni de închisoare pentru fapte de corupție. Fostul parlamentar a refuzat să se întoarcă în țară pentru a-și ispăși pedeapsa. Cu toate acestea, el apare pe lista foștilor parlamentari care au dat în judecată statul român.Alături de alți foști deputați și senatori, Sorin Oprescu a dat în judecată Parlamentul României. Acțiunea a fost deschisă în instanță, la secția „Conflicte de muncă și Asigurări sociale” a Tribunalului București. Ea are ca obiect „pretenții”, pârâți fiind Senatul României și Camera Deputaților.Pe listă, alături de Sorin Oprescu, se află Ilie Sârbu, Sorin Stănescu, Nicolae Văcăroiu, Mădălin Voicu, Călin Popescu Tăriceanu, Eugen Nicolăescu, Anghel Iordănescu, Matei Vintilă (socrul lui Șerban Huidu), Adrian Năstase și Octav Cozmâncă.
Sorin Oprescu, pe lista foștilor deputați care au dat Parlamentul în judecată.Sorin Oprescu, pe lista foștilor deputați care au dat Parlamentul în judecată. Sursa foto: Tribunalul BucureștiDe ce a dat Sorin Oprescu în judecată Parlamentul RomânieiFoștii deputați și senatori au nemulțumiri cu privire la pensiile speciale. Amintim că la finalul lunii iunie, la finalul sesiunii parlamentare, aleșii au votat renunțarea la pensiile speciale. Acestea sunt denumite indemnizații pentru limită de vârstă.La scurtă vreme, instanțele au fost luate cu asalt de foști parlamentari care contestă măsura. O situație asemănătoare a avut loc în 2021, când a fost luată o decizie asemănătoare.În România, peste 800 de foști parlamentari au beneficiat de pensii speciale. Pentru acestea s-au alocat peste 55 de milioane de lei. Indemnizațiile pentru limită de vârstă, în cazul foștilor parlamentari, au fost acordate în funcție de numărul de mandate încheiate. Pentru un mandat redus, de doi ani, s-au acordat 1.483 de lei. Pentru un mandat întreg s-a acordat 2.187 lei, iar pentru două mandate, s-a dat 5.741 de lei. În cazul parlamentarilor cu mai mult de trei mandate, indemnizația a fost de 12.168 de lei.Fostul primar general nu primește pensie specială
Sorin Oprescu a fost senator în perioada 2000 – 2008, însă nu și-a încheiat al doilea mandat, pentru că a câștigat alegerile. A fost ales primar al Capitalei. Până în 2008 el a făcut parte din PSD, iar apoi a devenit independent.Fostul primar al Capitalei nu mai are dreptul la pensie specială. Potrivit legii, foștii parlamentari își pierd acest privilegiu, în cazul în care au fost condamnați definitiv pentru fapte de corupție. Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv anul trecut, însă refuză să se întoarcă în țară, pentru a-și ispăși pedeapsa.După condamnare a fost reținut în Grecia. Pe 31 mai 2023 a fost eliberat pe cauțiune de o instanță din Atena, după care autoritățile elene au respins cererea de extrădare formulată de România pe numele acestuia.