Continuă reacțiile după ce s-a aflat că rămânerea României la categoria „BBB-” a fost doar a doua opțiune a firmei de audit Fitch. Inițial ne retrogradase, însă a revenit asupra deciziei după o contestație a Guvernului.
În noaptea de vineri spre sâmbătă, Fitch a anunțat că România rămâne la „BBB-”. Din redactare s-a remarcat imediat că prima decizie a Fitch fusese retrogradarea, dar a revenit asupra ei după o contestație a Bucureștiului.
Față de această întreagă derulare, Vladimir Tismăneanu, profesor român de științe politice la Universitatea din Maryland, SUA, a avut o reacție severă la adresa președintelui Nicușor Dan.
„Să nu fii capabil să spui un cuvant de mulțumire când este clarissim sub ce guvern datoria României nu s-a prăbușit la statusul junk în credibilitatea financiară globală probează ceea ce se numește un obraz cât se poate de gros. Ingratitudinea este o formă de bădărănie. «N-a făcut nimic deosebit, de ce să-i mulțumesc?» Este o formă de oftică. De ranchiună surdă. O neputință de a fi recunoscator. De a recunoaște valoarea celuilalt. Nu înțelege că nu o face pentru el, ci pentru țară”, a scris Vladimir Tismăneanu, într-o postare pe Facebook.
Decizia luată de Fitch în cazul României
Agenția a anunțat în noaptea de vineri spre sâmbătă că a menținut ratingul României la „BBB-”, cu perspectivă negativă, ultima treaptă deasupra calificativului „junk” pentru statele cu risc mare, „confirmând riscul de neplată pe termen lung”.
În anunțul Fitch apare, însă, o frază care sugerează că decizia agenției de rating fusese inițial una nefavorabillă, dar a schimbat-o la solicitarea Guvernului României.
„În conformitate cu politicile agenției Fitch, emitentul a formulat o contestație și a furnizat informații suplimentare către Fitch, ceea ce a condus la o decizie de rating diferită de concluzia inițială a comitetului de rating”, scrie în comunicatul Fitch.
„Ne-a trecut glonțul pe la ureche”, a declarat Ionuț Dumitru, consilier al prim-ministrului Ilie Bolojan, într-un interviu pentru Digi24. El a avertizat că riscul de retrogradare este, totuși, unul „mare”.
