Crearea unei alternative politice la actuala putere a fost așteptată de o parte a opiniei publice, dar s-a realizat destul de greu. Apariția noii asocieri de centru-dreapta face și mai dificilă situația din PNL, unde tot mai multe voci contestă legătura cu PSD.
Tatonările și negocierile pentru formarea unei alternative la coaliția PSD-PNL se desfășoară de peste un an, dar apropierea alegerilor a creat toate premisele pentru crearea unui pol politic de centru-dreapta, care-și propune să încurce socotelile lui Iohannis, Ciolacu și Ciucă, liderii politici ce mizează pe o nouă majoritate social-democrată-liberală și după alegerile parlamentare din 2024.
„Este un moment special, un moment al speranței pentru schimbare în România. Anunțăm azi, cele trei partide, USR, PMP şi Forța Dreptei, formarea Alianța Dreapta Unită. Este alianța care va înlătura acest regim al minciunii, sărăciei şi nedreptății de la putere, în 2024”, a declarat Cătălin Drulă, președintele USR, în conferința de presă susținută cu această ocazie.
Dar noua „antantă” politică pătrunde într-un teritoriu necunoscut, în care susținerea pentru partide e extrem de fragmentată.
Ce spun cifrele
În ultimul sondaj de opinie realizat de INSCOP, USR se bazează pe doar 12% din voturile la nivel național, Forța Dreptei, condusă de fostul premier Ludovic Orban, e cotată cu 0,6%, în aceeași analiză sociologică, iar PMP, cu 1,3%.
Un calcul simplist și, destul de subiectiv, ne arată că noua alianță politică pornește de la o susținere de 15% din electorat.
PSD e la 30%, iar PNL, la 20%, în același sondaj.
„Un obiectiv realist pentru noul pol de dreapta, având în vedere și scorurile electorale ale USR și PMP din alegerile parlamentare din 2020, ar fi 20% din voturi. În acest caz, am avea patru partide în Parlament cu un scor în intervalul 20-30%”, a declarat Costin Ciobanu, politolog la Royal Holloway, University of London.
„Noul pol de dreapta ar putea specula o ruptură între PSD și PNL, așa cum au făcut social-democrații în toamna anului 2021, și valorifica izolarea politică a AUR”, mai spune analistul Costin Ciobanu.
Consolidare electorală a opoziției de centru-dreapta, într-un moment în care pe val sunt partidele populiste;
O întărire organizatorică pentru că, de exemplu, PMP poate ajuta acolo unde USR are organizații mai slabe. Reușita acestui calcul strategic depinde într-o mare măsură și de tracțiunea electorală a candidatului propus de alianță pentru a participa la alegerile prezidențiale.
Barca AUR
Dar Dreapta Unită are o problemă de încredere. Formațiunile din noua alianță au trecut pe la guvernare, nu sunt percepute ca anti-sistem, iar liderii lor au fost criticați și au dezamăgit o parte dintre votanți atunci când au fost la conducerea țării.
Există posibilitatea ca multe persoane care doresc schimbarea cu adevărat, dezamăgite de actuala coaliție PSD-PNL, să se îndrepte spre barca AUR, condusă de George Simion, o formațiune relativ nouă, agresivă, populistă și care nu s-a „compromis” la guvernare în ochii alegătorilor.
„Ne-au adus psd-iștii şi pnl-iștii şi Opoziția de operetă, inventată de PSD şi de PNL, … mai aproape de anii ’89 decât de ceea ce speram fiecare dintre noi”, a declarat Ludovic Orban, cu ocazia anunțului creării noului pol de dreapta.
„Astăzi, speranța renaște în România, astăzi orice om care își dorește altceva pentru țara sa, care crede cu adevărat în progres, în inițiativă și responsabilitate individuală, în capacitatea fiecăruia de a reuși în viață, în capacitatea de a avea în sfârșit o conducere care să iubească țara… şi care s-o ducă în direcția corectă, azi toți acești oameni au o soluție”, a mai adăugat fostul premier Orban.
Dar Alianța Dreapta Unită nu poate atrage atenția electoratului doar cu declarații politice festiviste, care se fac în astfel de ocazii, mai trebuie să vină și cu un plan concret, răspunsuri la întrebările oamenilor și obiective politice.
E puțin probabil ca la alegerile parlamentare din 2024 să avem un mare câștigător, o singură formațiune care să poată guverna sau aibă nevoie de un ajutor limitat pentru a avea majoritatea necesară pentru formarea executivului.
Din toate datele de până acum, care se pot schimba dramatic până la data alegerilor, vom avea un parlament fărâmițat, la fel ca întreaga societate.
Rolul candidatului la prezidențiale
„O miză a polului de dreapta va fi să reușească să ia mai multe voturi decât PNL în alegerile europarlamentare, primele, care vor avea loc la începutul lunii iunie, anul viitor”, a declarat politologul Costin Ciobanu, pentru Spotmedia.ro.
„Ar fi o victorie ce poate declanșa discuții tensionate în interiorul PNL și o potențială reevaluare a relației cu PSD. În acest context, noul pol de dreapta poate fi o opțiune, în alegerile locale, pentru liberalii dezamăgiți sau pentru cei care, în mod pragmatic, vor considera că marca PNL i-a vulnerabilizat”, a mai spus expertul Universității Royal Holloway.
„Totuși, într-un plan mai amplu, presupunând că nu vom avea prea multe cutremure politice în PNL, anul viitor, polul de dreapta îi poate ajuta pe liberali în negocierea cu PSD, pentru că pot sugera o apropiere față de USR-PMP-FD, în timp ce social-democrații nu pot face acest lucru”, a mai adăugat politologul.
În ciuda faptului că Dreapta Unită, cel puțin acum, nu dă semne că a captat atenția electoratului, situația s-ar putea schimba dacă vor reuși să vină cu un candidat puternic pentru alegerile prezidențiale.
De asemenea, poate tempera expansiunea AUR, oferind o alternativă la PSD-PNL și consolida mesajul Opoziției.
S-au tulburat apele în PNL
„Alianța Dreapta Unită, anul viitor, va câștiga alegerile europarlamentare, vom obține un scor foarte bun la locale, vom avea cei mai mulți parlamentari şi ne vom bate cu toată energia pentru a reuși să trimitem la Palatul Cotroceni un adevărat președinte de dreapta”, a anunțat, optimist, Eugen Tomac, președintele PMP.
Nicolae Ciucă, președintele PNL, are probleme tot mai mari să le explice liberalilor de ce continuă să rămână alături de PSD – Foto: Andreea Alexandru/ Mediafax/ Hepta.ro
Cum era de așteptat, Dreapta Unită a tulburat apele la PNL, acolo unde există o grupare numeroasă de oameni politici nemulțumiți de asocierea cu PSD.
Pentru Nicolae Ciucă e tot mai greu să controleze partidul, fiind minat atât din interior, cât și din exterior, de către Marcel Ciolacu, premierul care îl face părtaș la toate deciziile nepopulare ale Guvernului.
În paralel, Klaus Iohannis pierde vizibil din influența politică pe care o are asupra liderilor PSD și PNL și, cu toate că n-a renunțat la jocurile de putere din umbră, acestea nu mai produc efectele așteptate.